SE SCHIMBĂ VREMURILE. Gândiți-vă de două ori înainte de a vă lovi nevasta

Vremurile se schimbă și agresiunile fizice în familie nu mai sunt tolerate poate cum erau cândva. Numai în primele 4 luni ale acestui an, poliţiştii au emis 4.075 de ordine de protecţie provizorii, 1.707 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată. La nivel naţional, în perioada amintită, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 6,7%, faţă de primele 4 luni ale anului 2022, de la 16.667 la 17.792 de fapte.

„Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor o au „lovirea sau alte violenţe” – 62% (10.894 de fapte), ,,ameninţarea” – 12% (2.036 de fapte), „abandonul de familie” – 10% (1.672 de fapte), „nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie” – 7% (1.304 fapte) şi „nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului” – 4% (670 de fapte), acestea, împreună, reprezentând 95% din total.

După locul comiterii, 14.686 au fost comise la domiciliu şi 3.106 în spaţiul public. În primele 4 luni ale anului 2023, s-a înregistrat o creştere atât a numărului autorilor (18.603) care comit astfel de fapte, cât şi a victimelor acestora (17.397). Din totalul victimelor infracţiunilor de violenţă domestică, 3.399 sunt bărbaţi, 12.334 sunt femei, iar 2.870 sunt minori.

În aceeaşi perioadă, instanţele judecătoreşti au emis 3.674 de ordine de protecţie, 1.707 fiind provenite din ordine de protecţie provizorii. 4.013 ordine de protecţie au fost emise la solicitarea victimelor, 318 la solicitarea procurorului şi 312 la solicitarea altor instituţii abilitate în acest sens.

Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie, au fost sesizate 1.304 infracţiuni, cu 31% mai multe faţă de perioada similară a anului 2022, dintre care 837 în mediul urban şi 467 în mediul rural. La nivel naţional, au fost emise 4.075 de ordine de protecţie provizorii, 1.707 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie”, arată Poliția Română.

La nivel național, din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise, 3.620 au fost confirmate de unităţile de parchet (89%), respectiv referitor la nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, au fost sesizate 256 de infracţiuni.

„Poliţiştii emit ordine de protecţie provizorii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc”, precizează Poliția Română.

Ana-Maria HOJDA

dh
dh