
SEINI. Emoție și bucurie la Concertul de Colinde
“A fost o seară minunată petrecută împreună, plină de emoție și bucurie la Concertul de Colinde. Armonia corurilor care ne-au încântat inimile a creat o atmosferă specială, una de care ne vom aminti cu drag.
Mulțumesc din suflet corurilor care, an de an, vin și își pun sufletul pe tavă pentru comunitatea noastră. Se simte munca, pasiunea și dragostea voastră pentru ceea ce faceți. Ne-ați oferit, din nou, o seară magică, și pentru asta vă suntem recunoscători.
Au fost alături de noi corurile bisericilor din Seini, Viile Apei și Săbișa, fiecare cu vocile lor armonioase și pline de dăruire. De la Viile Apei, corul copiilor și cel al bisericii ortodoxe, dirijate de doamna Felicia Chereji, alaturi de preotul Ionel Timiș, care ne-au încântat cu un repertoriu deosebit și plin de emoție. De la biserica Baptistă „Golgota” din Seini, anul acesta au venit niște copii minunați, pregătiți de domnul Claudiu Sfercoci, dirijor si pastorul Daniel Luca. Un alt grup seinean prezent de fiecare dată a fost cel al Bisericii Penticostale „Emanuel” dirijat de Emilia Bura, conducător fiind Vasile Bura. De asemenea, Iulia Paul, reprezentând Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, păstorită de domnul Ștefan Pelin, ne-a încântat cu două colinde minunate. Parohia ortodoxă Seini II ne-a prezentat grupul coral de copii condus și dirijat de doamna învățătoare Delia Tămaș și corul parohiei, dirijat de preotul Radu Cozma. Corul reunit al bisericilor reformate din Seini și Viile Apei, dirijor fiind Krisztina Hiripi, alaturi de doamna preoteasă Orbán Csenge de la Viile Apei și preotul Huszar Laslo de la Seini, ne-au oferit colinde minunate. Parohia greco-catolică ne-a încântat cu recitalul corului dirijat de doamna Livia Botos, impreuna cu preotul Ioan Sălăgean si tanara solista Ana Fericean. Parohia ortodoxă Săbișa, condusă de părintele Daniel Andreica, a fost reprezentată de un grup coral minunat, din care a făcut parte și solista noastră, Paula Andreica. Parohia ortodoxă Seini I, păstorită de preoții Bogdan Codre și Tomel Pop, ne-a încântat cu corul dirijat de doamna prof. Alina Ureche intr-o frumoasa aromnie.
Crăciunul este mai mult decât o sărbătoare – este despre colind și comuniune, despre iubire, credință și bucuria de a fi împreună, așadar vă mulțumesc vouă tuturor, celor care ați fost alături de noi, pentru că împreună reușim să păstrăm vie această frumoasă tradiție!”
Gabriela Tulbure
Primarul orașului Seini