SEINI. Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Casa Bay

Primarul Gabriela Tulbure a anunțat că orașul Seini va sărbători Ziua Culturii Naționale într-un mod special în acest an. Festivitățile vor avea loc la Centrul Multicultural „Casa Bay”, începând cu ora 17.

În cadrul acestui eveniment, participanții sunt invitați să simtă, iubească, gândească și să se bucure de creațiile lui Eminescu.

Primarul Tulbure a subliniat importanța valorilor culturale și a promis o întâlnire deosebită cu versul, imaginea și muzica, toate inspirate de Mihai Eminescu, poetul național care a redefinit cuvântul ”dor”. Evenimentul este deschis publicului.

Maria STOICA

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului