
ȘI TENTATIVA SE PEDEPSEȘTE. Doi tineri, prinși când furau motorină dintr-o autoutilitară la Nistru
Și tentativa se pedepsește. Au aflat asta doi tineri care au încercat să fure motorină dintr-o autoutilitară parcată pe o stradă din Nistru. S-a întâmplat în cursul serii de ieri, când polițiștii din Tăuții Măgherăuș erau sesizați de către un bărbat din Nistru, cu privire la faptul că a surprins două persoane în timp ce sustrăgeau motorină din autoutilitara sa, parcată pe strada 102 din Nistru.
„Văzând că au fost surpinse, cele două persoane au plecat de la fața locului cu un autoturism înspre centrul orașului Tăuții Măgherăuș.
Patrula din cadrul subunității de poliție a reușit identificare și oprirea autoturismului în cauză, având ca ocupanți doi tineri de 20 și 21 de ani, ambii din Baia Sprie. În baza probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a tânărului de 21 de ani, care a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Maramureș. În cauză, polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat”, arată IPJ Maramureș.
Marcel ȘERBAN