SIGHET – A făcut drifturi în fața polițiștilor de frontieră. Acum dă socoteală

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureș au observat în trafic, aseară, 30 ianuarie, pe strada Avram Iancu din Sighetu Marmației, un autoturism marca BMW care circula haotic.

Potrivit informațiilor furnizate de către ITPF Sighetu Marmației, la observarea echipajului mobil al Poliției de Frontieră, „șoferul a intrat cu mașina în parcarea unor societăți comerciale și a făcut mai multe manevre de întoarcere forțată (drifturi), fapt pentru care a fost oprit și legitimat. La volan se afla un tânăr de 27 ani, din județul Maramureș”.

„Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii de frontieră au solicitat în sprijin un echipaj mobil din cadrul Biroului Rutier Sighetu Marmației în vederea testării acestuia, cu aparatul etilotest. În urma testării, rezultatul a fost de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior tânărul fiind condus la Spitalul Municipal din Sighetu Marmației în vederea recoltării de probe biologice.

Totodată, în urma unor verificări suplimentare, s-a constatat că șoferul avea dreptul de a conduce suspendat”, arată polițiștii de frontieră maramureșeni.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conform Codului Penal, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

Marcel Șerban

dh
dh