SIGHET. Clădirile vechi pun în pericol cetățenii. Se desprind bucăți din tencuială FOTO
Baia Mare nu este singurul oraș în care clădirile vechi ajung să fie un pericol pentru cetățeni. În Sighetu Marmației bucăți de tencuială și de cărămidă s-au desprins și au picat pe trotuar, într-o zonă intens circulată. Incidentul a avut loc ieri. Din fericire nimeni nu a fost rănit. Oamenii din zonă spun că au semnalat problemele, însă fără niciun rezultat deocamdată. Situația nu este însă o noutate pentru administrația locală, după cum reiese și dintr-o postare a viceprimarului Daniela Onița-Ivașcu.
”Bucăți de cărămidă si tencuială au căzut efectiv de la etajul unei clădiri ce aparține Primăriei, dintr-o zonă centrală, intens circulată. Noroc că nu au accidentat nici un trecător. Am semnalat incidentul la SPG Urbana, care se va deplasa la fața locului pentru a interveni în zona afectată. Sunt multe clădiri în zona centrală, care stau să pice și vreau să trag un serios semnal de alarmă, pentru a fi alocate resurse financiare în vederea îndepărtării stării de pericol pentru cetățeni, până nu se va întâmpla o tragedie, care să ne facă” celebrii” în țară. Până una, altă mulțumiri agentului economic, care nu a stat pe gânduri și a luat mătura în mână îndepărtând de pe trotuar bucățile provenind din materiale de construcții”, precizează aceasta.
”Noi ce să facem? Avem putere de decizie? Avem cuvânt? Ne bagă în seamă cineva? De mult am sesizat aceste probleme dar cine să audă? Orașul trebuie luat la pas și renovat de la A la Z ca să prindă culoare”, spune revoltată o locuitoare a orașului.
Ana-Maria HOJDA