SIGHET. Polițiștii au reținut patru bărbați bănuiți de acte de violențe

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmaţiei au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

În data de 14 februarie a.c., în jurul orei 03.40, polițiștii au fost solicitați prin apel unic de urgență 112 să intervină pentru aplanarea unei stări conflictuale, pe strada Ioan Mihaly de Apșa din municipiu.

Polițiștii s-au deplasat la locul indicat în sesizare unde, din verificările efectuate, au stabilit că, în timp ce se aflau în fața unui local public, cinci bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, s-ar fi agresat fizic reciproc.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației au dispus, în urma administrării probatoriului, reținerea pentru 24 de ore a patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani, bănuiți de comiterea faptelor.

Astfel, la data de 16 februarie a.c., cei în cauză au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare  Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, urmând ca, în cursul zilei de mâine, să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Facem precizarea că în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

GlasulMM
GlasulMM