SIGHET – Spitalul Municipal va fi renovat

În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Spitalului Municipal Sighetu Marmației i s-a aprobat o finanțare nerambursabilă în valoare de 9.711.923 euro, componenta ”Valul renovarii”, operațiunea “Renovarea energetică moderată a clădirilor publice”.

Potrivit proiectului “Creșterea eficienței energetice a Spitalului Municipal Sighetu Marmației” aprobat la finanțare, se vor realiza lucrări de reabilitare energetică (lucrări pentru sporirea confortului termic interior și reducerea costurilor cu energia și scăderea emisiilor de gaze cu efect de sera) la un număr de 8 clădiri ale spitalului în care își desfășoară activitatea secțiile: Pediatrie, Cardiologie, Neonatologie, Chirurgie, Ortopedie, ORL, Oftalmologie, Pneumologie, Neurologie, Psihiatrie bărbați acuți precum și Ambulatoriul integrat al spitalului și Laboratorul de analize medicale, și se vor achiziționa și monta 9 stații duble de încărcare a autovehiculelor electrice.

”Astfel, aceste clădiri vor beneficia de lucrări de înlocuire a tâmplăriei, refacerea acoperișului, înlocuirea corpurilor de iluminat, lucrări de izolare termică și eliminarea infiltrațiilor. Cu această finanțare, Spitalul Municipal Sighetu Marmației a reușit să atragă de la Uniunea Europeană, prin cele șapte proiecte aprobate în ultimii cinci ani, o sumă de cca. 15 milioane euro, însemnând peste 70 milioane lei. Toate aceste finanțări nerambursabile atrase de spital au ca scop creșterea capacității de diagnostic, a calității actului medical, a siguranței și confortului pacientului, aceste obiective constituind o preocupare permanentă a managementului spitalului”, declarat Daniel Radu Dunca, manager spital.

mg
mg