SIGHETU MARMAȚIEI. Pelerinaj la Cimitirul Săracilor
Mii de credincioși greco-catolici au participat și în acest an la Pelerinajul organizat an de an la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației. Procesiunea a pornit din fața Memorialului și s-a încheiat la cimitirul unde se înalță Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai secolului XX, un loc sacru, unde credința și memoria se întâlnesc într-o comuniune profundă.
“Au fost momente cu adevărat înălțătoare, care ne-au readus în memorie sacrificiul celor care au preferat să îndure cele mai crunte atrocități în închisoarea de la Sighet, dar nu s-au lepădat de propria credință și de propriile valori”, a scris Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmației, pe o rețea de spocializare.