Sindicatele FSIE acordă tichete de Crăciun membrilor din nouă județe

Fiecare membru de sindicat al Federației Sindicatelor Independente din Educație (FSIE) din județele Alba, Bihor, Brăila, Cluj, Covasna, Dolj, Harghita, Satu Mare și Maramureș beneficiază de un sprijin sindical constând din tichete sociale în valoare de 300 lei cu ocazia sărbatorilor.

Distribuirea tichetelor sindicale FSIE a început prin liderii sindicali, urmând a se finaliza până la sfârșitul săptămânii. Sindicatele FSIE acordă acest sprijin tradițional în mod egal și corect tuturor sindicaliștilor.

În viziunea FSIE, activitatea primordială a unui sindicat rămâne lupta sindicală legală pentru apărarea și reprezentarea intereselor, drepturilor și libertăților membrilor de sindicat, acordarea tichetelor de sărbători și a diferitelor ajutoare sindicale nefiind decât o activitate benevolă subsidiară.

mg
mg