Social-democrații maramureșeni și-au desemnat delegații la Congres

De curând s-a desfășurat Conferința Județeană a PSD Maramureș. Au fost prezenți toți cei 37 de primari social-democrați care au câștigat în 9 iunie, dar și pe primarul independent din Oncești.

Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș a declarat: “Un ochi îmi râde privind scorul istoric pe care l-am obținut în Maramureș și în Baia Mare, municipiul reședință de județ, unde am câștigat primul primar social-democrat post-decembrist. Pe de altă parte, un alt ochi îmi plânge când știu că avem primari cu două, trei, patru, cinci sau chiar șase mandate la activ care nu au obținut în 9 iunie încrederea concetățenilor lor.”

A fost votată moțiunea prin care PSD Maramureș își exprimă susținerea pentru o nouă candidatură a președintelui Marcel Ciolacu, prim-ministrul României. Au fost desemnați cei 50 de delegați din Maramureș care vor participa la Congresul PSD de la Romexpo, pe 24 august.

GlasulMM
GlasulMM