
SONDAJ DE OPINIE. Ce cred maramureșenii despre sistemul de sănătate
Sistemul de sănătate este un element cheie al oricărui stat. România are, în momentul de față, un mare deficit în ceea ce privește numărul de medici, dar și numărul de redus de spitale și clinici. Întrebați ce părere au despre sistemul național de sănătate, mai mulți băimăreni ne-au răspuns:
Ioan V. 64 de ani: E foarte dificil să ai încredere în sistemul de sănătate. Nouă ne pleacă medicii tineri din țară pentru că primesc salarii prea mici. Cei care rămân sunt ori prea bătrâni ori sunt cei mai slabi. Plus că și medicamentele sunt foarte scumpe și rar sunt compensate. E greu dintr-o pensie de câteva sute de lei să îți permiți să mergi la medici buni.
Valeria B. 71 de ani: La noi e cam greu cu medicii. Toți au cabinete private unde te cheamă pentru consult și unde se plătește. Dacă mergi la spital se ocupă de tine superficial. Dacă ai ceva urgent, te cheamă la cabinetul particular, să plătești. De medicamente ce să vă mai spun. Foarte scumpe și greu de găsit de multe ori.
Vlad V. 27 de ani: Am încredere în medici și în spitale. Întradevăr, la noi în oraș este mult mai deficitar sistemul, față de alte orașe mai mari. La Cluj, de exemplu e normal să fie medici mai buni și mai pregătiți pentru că este și centru universitar. Avem și la noi în oraș medici buni, dar prea puțini. Marea majoritate aleg să profeseze în cabinete individuale și să nu lucreze în spitale. E și normal pentru că fac bani mai mulți decât ar face ca și angajați ai spitalelor. Eu zic că e bun sistemul de sănătate în țară, în general!
Cristina R. 42 de ani: Sistemul de sănătate are multe lipsuri dar în general este acceptabil. Avem și medici buni și mai puțin buni. Prețurile în sistemul privat de sănătate este acceptabil, față de alte țări. Medicamente compensate sunt. Problema ar fi că medicii vechi au obiceiurile rele. În oraș avem spitale modern și în care activează medici buni.
Doina C. 59 de ani: Avem medici buni ,dar câteodată prea nesătui de bani. Avem medicamente compensate, dar nu le prea găsim în farmacii. Dacă este să le socotim pe toate, este acceptabil.
Claudiu B. 40 de ani: Probleme sunt ca și ori unde. Dar în general avem medici pregătiți și devotați. Cred că este printre puținele locuri din țară unde politicul nu își baga nasul. Nu cred că sunt angajați medicii pe pile. Am avut câteva experiențe și pot să spun că sunt mulțumit de condițiile din spitale.
A consemnat Mircea MERLAȘ
(Foto: Arhiva Glasul)