
SUMAR. Revista presei maramureșene
Principalele titluri din data de 19.09.2025
EMARAMUREȘ. Coliziune între două autoturisme, la ceas de seară, pe DN 18, la Moisei; Un polițist din cadrul IPJ Maramureș a fost destituit din funcție. Ce a săvârșit omul legii; Cursuri de engleză pentru seniorii băimăreni; Fotbal. Programul meciurilor din optimile Cupei României Top Market; Cursuri de engleză pentru seniorii băimăreni;
JURNAL MMARAMUREȘ Trei acțiuni de verificare și control pe drumul public, organizate ieri de polițiștii din Sighetu Marmației, Baia Sprie și Groși; Polițiștii maramureșeni, în teren pentru siguranța traficului: campania europeană ROADPOL Safety Days; Echilibrul pe două roți necesită precauție: biciclist sancționat de polițiști; Păgubită, în încercarea de a-și revendica un premiu de 200.000 euro. Fiți prudenți când vi se solicită transferul unor sume de bani; Deputatul de Maramureș Călin Florin Groza propune introducerea disciplinei opționale „Istorie și Geografie Locală” în școli;
2MNEWS Arhivele Tribunalului, Penitenciarului și Serviciului de Probațiune din Maramureș vor fi relocate într-o clădire specială din incinta Penitenciarului; La peste 10 ani de la semnarea contractului de execuție al Centrului de management Integrat al Deșeurilor de la Fărcașa, stadiul de execuție al lucrărilor a ajuns la 95%: când devine operațional obiectivul; La Baia Mare, duminică, prima premieră a acestei stagiuni teatrale: „Almost, Maine”; Top 25 de firme din Maramureș cu cele mai mari profituri și identitățile proprietarilor acestora: o analiză unică și detalii despre antreprenorii maramureșeni care au plătit cele mai mari impozite pe profituri;
VASILEDALE. Gabriel Zetea: Lucrările la CMID Fărcașa se apropie de recepție; Percheziții la șefii Composesoratului Petrova. Ce caută anchetatorii; Agent destituit din poliție din motive disciplinare! Omul legii lucra la Ordine Publică la Poliția municipiului Baia Mare; Mai ceva ca securiștii – Directoarea economică al Direcției Silvice Maramureș ridicată de la poarta sediului și dusă la audieri.
GRAIUL.RO O struțocămilă maramureșeană chiar devine drum județean; O nouă organigramă la DGASPC Maramureş; Aparatură medicală nouă pentru spitalul din Sighet; A dispărut unica sală de gimnastică băimăreană; Cavnicul trece la… colectarea selectivă; Proiect de screening pentru hepatitele virale, la Spitalul Municipal Sighetu Marmației;
SIGHET247.RO Destituire din funcție a unui polițist pentru abateri disciplinare repetate;








