
SUSȚINERE. Consiliul Județean Maramureș consolidează parteneriatele cu Republica Moldova
Peste 40 de reprezentanți din Republica Moldova, președinți de raioane, consilieri raionali, experți din domeniul sanitar și al administrației sosesc azi, 26 aprilie 2023, în Maramureș pentru a participa la evenimentul „Impulsionarea absorbției fondurilor europene de către Republica Moldova” – țară candidată la Uniunea Europeană, precizează Biroul de presă al CJ Maramureș.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Maramureș și Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor din Republica Moldova cu scopul de a crea oportunități de cooperare între actori cheie din România și Republica Moldova, precum și de a constitui parteneriate pentru oferirea de expertiză partenerilor moldoveni în domeniul atragerii fondurilor europene de pre-aderare ce le vor fi puse la dispoziție în viitorul apropiat.
Totodată, se vor prezenta proiectele Consiliului Județean Maramureș realizate cu finanțare europeană și se va organiza o vizită de studiu în teren la proiectul finanțat prin programul RO-UA: „Althera – Centrul de Terapii Alternative”.
Județul Maramureș este înfrățit și are o strânsă cooperare cu raioanele Hîncești și Strășeni, urmând să dezvolte noi parteneriate cu raioanele Ungheni și Anenii Noi. În cadrul evenimentului se va semna și scrisoarea de intenție pentru înfrățirea cu Raionul Anenii Noi din Republica Moldova.








