
CONSILIUL UE. România și Bulgaria, în Schengen cu frontierele aeriene și maritime
În unanimitate, Consiliul Uniunii Europene a adoptat decizia de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen, începând cu eliminarea…

În unanimitate, Consiliul Uniunii Europene a adoptat decizia de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen, începând cu eliminarea…

După lungi negocieri, România a ajuns la un acord politic cu Austria pentru intrarea, anul viitor, în spațiul Schengen. „După…

România a primit, în sfârșit, din partea Austriei un semnal pozitiv în ceea ce privește mult dorita intrare în Schengen…

Zilele trecute, cancelarul austriac Nehammer și premierul olandez Rutte s-au întâlnit la Viena, un bun prilej pentru a oficializa coaliția…
În timp ce miniştrii lor de interne se întâlneau la Stockholm cu ceilalţi colegi din UE pentru a discuta despre…

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care face o vizită de două zile în România, s-a întâlnit ieri cu președintele Klaus…
Guvernul federal austriac vrea să obţină în primul rând mai mulţi bani de la UE. Prima sa condiţie se leagă…

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat că azi Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis să își…