TÂRGU LĂPUȘ. Nereguli la ateliere auto privind deșeurile periculoase

Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, prin Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, desfășoară activități pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul substanțelor și deșeurilor periculoase.
”Polițiștii s-au deplasat pe raza localităților Târgu Lăpuș și Copalnic-Mănăștur, la punctele de lucru ale unor societăți comerciale ce au ca obiect de activitate întreținerea și repararea autovehiculelor. În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că la punctele de lucru ale societăților comerciale verificate se aflau depozitate necontrolat și necorespunzător deșeuri din activitatea desfășurată, respectiv uleiuri uzate.
Cantitatea de 260 de litri de ulei, pentru care nu s-au luat măsuri de eliminare printr-o societate cu acest obiect de activitate, a fost indisponibilizată și lăsată în custodia societăților în a căror gestiune a fost identificată, până la clarificarea situației juridice. În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deşeurilor periculoase”, arată IPJ Maramureș.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA