Tinere refugiate din Ucraina, în echipa ASSOC

Sasha și Svitlana sunt două tinere refugiate din Ucraina care s-au integrat foarte bine în echipa ASSOC.

”Sasha are un zâmbet irezistibil, care poate schimba ziua în bine chiar și unui om trist. Pe ea o puteți întâlni în Restaurantul Social, unde și-a preluat cu toată seriozitatea atribuțiile de ospătar și a început să comunice tot mai bine în limba română, fiind o surpriză plăcută pentru toții clienții. Svitlana este unul dintre oamenii de legătură cu membrii comunității de ucraineni stabilită în Maramureș, la rândul ei fiind dedicată sarcinilor pe care și le-a asumat în cadrul organizației”, transmit reprezentanții ASSOC.

Ambele tinere s-au integrat bine, iar la asta a contribuit și echipa proiectului ”Incluziunea socio-profesionala a refugiatilor din Ucraina”, care a demonstrat că activitățile de informare și consiliere sunt foarte importante.

”De când au început activitățile în proiect, peste 100 de ucraineni au fost informați și consiliați în vederea obținerii documentelor necesare angajării/ beneficiilor sociale reglementate. Totodată, li s-a asigurat orientare profesională pentru acces pe piața muncii”, adaugă ASSOC.

De asemenea, 87 persoane au fost informate în vederea obținerii documentelor necesare angajării/ beneficiilor sociale reglementate, iar parte dintre ei au fost îndrumați spre cursuri de limbă română și educație financiară. Echipa de proiect a organizat și întâlniri cu angajatori locali, în urma cărora cinci ucraineni și-au găsit loc de muncă.

Proiectul este sprijinit de Fundația United Way Romania.

mg
mg