
TRAGEDIA DE LA FERMA DACILOR. Cad primele „capete” după incendiul de la Tohani
Şeful ISU Prahova, colonelul Nicolae Tudoroiu, a cerut eliberarea din funcţie pentru a nu exista suspiciuni în ceea ce priveşte ancheta aflată în derulare cu privire la incendiul produs la Ferma Dacilor, din localitatea Tohani (jud. Prahova), în 26 decembrie.
În urma tragediei, opt oameni au murit carbonizaţi, iar alţi doi au fost răniţi.
De asemenea, a fost schimbat din funcţie și şeful Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Prahova.
Secretarul de stat Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a dispus conducerii IGSU, identificarea cât mai rapidă a doi ofiţeri care să ocupe funcţiile vacante, în vederea continuării actului managerial la nivelul instituţiei în cauză.








