Un ied de căprioară, salvat dintr-o fântână de pompierii din Fărcașa

Un ied de căprioară a avut parte de o a doua șansă la viață, după ce a fost salvat sâmbătă, 4 iulie, dintr-o fântână adâncă de aproximativ patru metri, în localitatea Sîrbi, comuna Fărcașa.
În jurul orei 13:00, pompierii militari din cadrul Secției Fărcașa au fost solicitați să intervină pentru salvarea puiului de căprioară, care căzuse în fântână și nu mai avea nicio posibilitate de a ieși singur la suprafață.
Salvatorii au acționat cu grijă și profesionalism, reușind să recupereze animalul în siguranță. În cadrul intervenției s-au evidențiat plutonierul Marius Tâncan și soldatul Ionuț Dorolțan, care au dat dovadă de calm, pricepere și multă atenție în timpul operațiunii de salvare, contribuind decisiv la reușita misiunii.
Deși speriat și epuizat după timpul petrecut în adâncul fântânii, iedul nu a suferit răni grave. Imediat după salvare, medicul veterinar din Fărcașa, Raul Hojda, i-a acordat îngrijirile medicale necesare și a evaluat starea de sănătate a animalului.
După ce s-a asigurat că puiul este în afara oricărui pericol, acesta a fost eliberat în habitatul său natural, unde își va putea continua viața.
Intervenția de la Sîrbi demonstrează, încă o dată, că misiunea pompierilor înseamnă nu doar salvarea de vieți omenești, ci și protejarea vieții sălbatice. Datorită implicării salvatorilor și colaborării cu medicul veterinar, povestea micului ied de căprioară s-a încheiat cu un final fericit.

GlasulMM
GlasulMM