USR MARAMUREȘ. „Vom construi un pol de dreapta, pe eșichierul politic”

Vineri, 23 iunie 2023, a avut loc conferința de presă a USR Maramureș. Alături de Radu Trufan președintele organizației USR Maramureș și vicepreședintele Consiliului Județean, au mai participat deputatul Brian Cristian, președintele USR Baia Mare, Măndița Baias, membru al biroului județean și Sorin Ilieș, consilier județean USR.

„Am organizat aceastră conferință de presă pentru că, așa cum se vede, urmează o vara fierbinte. Atât din punct de vedere meteorologic cât, se pare, și din punct de vedere politic,” a declara Radu Trufan, președintele USR Maramureș.

Conferința a început cu trecerea în revistă a noului program al președintelui partidului, Cătălin Drulă, dar și cu îndemul implicării, atât a partidelor politice, cât și a societății civile în „noul pol de dreapta”, așa cum vede partidul o nouă alianță politică pentru alegerile de anul viitor.

„La congresul USR a fost mandatat biroul național să poarte negocieri pentru crearea unui pol de dreapta, lângă care să se alăture mai multe formațiuni politice, societatea civilă și așa mai departe. O altă decizie a fost prelungirea mandatelor actualelor organe de conducere ale USR, fie că vorbim de cele naționale, județene sau locale până în februarie 2025. Ne pregătim de un an electoral fierbinte. O altă decizie a fost legată de elaborarea unui program de guvernare pentru 2024. USR își dorește sa revină la guvernare. O guvernare reală, cu sprijin inclusiv de la Președintele statului, așa că dorim să dăm președintele statului în 2024. Și un proiect de guvernare care să conțină reformele din PNRR. România are un proiect de țară care se cheamă PNRR și care trebuie implementat,” a precizat Radu Trufan, președintele USR Maramureș.

Mircea MERLAȘ

GlasulMM
GlasulMM