UTCN, câștigătoare a proiectului de înființare a Centrului Național de Competențe pentru Orașe Inteligente


Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), de care aparține Centrul Universitar Nord din Baia Mare, împreună cu Universitatea Politehnică București – coordonator, a câștigat la finalul anului 2022 un proiect complex de înființare a unui Centru Național de Competențe pentru Orașe Inteligente – Climatic Neutre, în urma unei competiții la cel mai înalt nivel în domeniu.

Spre finalul anului 2022 fost semnat contractul de finanțare a proiectului PNRR apelul Orașe inteligente și neutre climatic, intitulat NetZeRoCities – National Competence Centre and solutions for the development of Climate Neutral and Smart Cities, dezvoltat într-un consorțiu solid, coordonat de către Universitatea Politehnica Bucureşti (UPB) şi în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), Universitatea Tehnică de Construcţii din București (UTCB), Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), Institutul Naţional de Cercetare în Informatică (ICI) şi cu 7 companii private, printre care Robert Bosch şi Orange România.

Scopul proiectului este de a dezvolta un Centru Naţional de Competenţe, polinucleu în
domeniul Oraşelor Inteligente şi Neutre Climatic, cu o finanţare de 6 milioane de euro,
din care Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca are alocarea maximă de 500.000 euro.

”În context, Universitatea Tehnică din Cluj este pe primul loc din România în evaluarea
SDG (Sustainable Development Goals) în domeniul Energie, fiind lider național în
cercetarea științifică aplicativă privind tranziția energetică spre neutralitate climatică,
având cu Municipiul Cluj-Napoca un parteneriat de durată, orașul fiind angajat la nivel
european în misiunea 100cities – 100 de orașe neutre climatic”, declară rectorul
Universității, profesor Vasile Țopa.

mg
mg