VICTORIE pentru fotbaliștii de la CSM Sighet

În etapa a 16 din Liga a 3-a la fotbal, echipa CSM Sighetu Marmației a câștigat cu scorul 1-0 (0-0) meciul cu Lotus Băile Felix. Sighetenii sunt pe locul 4, cu 24 de puncte, în timp ce echipa din Baia Mare este pe ultimul loc, cu 11 puncte.

George Zima, antrenorul CSM SIGHET, pe pagina de faceeok a clubului: „Venim după o perioadă de pregătire foarte bună, totuși, ultimul joc ne a arătat ca încă avem multe aspecte tactice de pus la punct. Tot ce am construit în ultimele 6 săptămâni din punct de vedere tactic, a avut nevoie de multe ajustări în zilele premergătoare meciului. Din acest punct de vedere și nu numai, vreau să-mi felicit jucătorii pentru cum au pus în aplicare tot ce am lucrat. Suntem mulțumiți de fotbalul prestat din acest joc, dar noi încă nu am realizat nimic, victoria era necesară, dar trebuie sa rămânem modești și să ne vedem de drumul nostru presărat cu multă muncă și dorința de a reuși. Mulțumim publicului prezent astăzi la stadion și îi așteptăm să ne susțină în continuare, la bine, dar mai ales la greu!”.

GlasulMM
GlasulMM