VIDEO. Transportatorii au protestat și-n Baia Mare

Transportatorii din Baia Mare s-au alăturat protestelor organizate la nivel național. Azi dimineață, la intrarea în municipiul reședință de județ s-a putut vedea coloana acestora, formată din camioane, tractoare și alte autovehicule. Aceștia sunt nemulțumiți în primul rând de majorarea tarifelor la polițele RCA, dar și de accizele mari la motorină. Toate aceste scumpiri lovesc în afacerile de pe acest segment, iar oamenii se tem că-și vor pierde locul de muncă.

Alături de transportatori s-au alipit și fermierii, care reproșează guvernanților că prețurile cu care sunt nevoiți de cele mai multe ori să-și vândă produsele nu acoperă nici costurile. Noul val de scumpiri le face automat și mai dificilă activitatea.

Dacă în restul țării protestele au început de aproape o săptămână, în Baia Mare abia astăzi a avut loc prima formă organizată de protest.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA