ZIUA BOLNAVULUI. Pacienții internați în spitalele din Baia Mare au fost vizitați de preoți

În Eparhia Greco-Catolică de Maramureș, celebrarea Tainei Sfântului Maslu pentru persoanele bolnave s-a desfășurat ieri, 10 februarie, la Spitalul Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

Oficiul a fost celebrat de către Preasfinția Sa Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureș, împreună cu preoții din protopopiatul Baia Mare și a fost urmat de vizitarea tuturor bolnavilor internați în spitalele din oraș, ungerea lor cu ulei binecuvântat și dăruirea de cărți de rugăciuni și rozarii fiecăruia.

”Starea de boală este una inerentă parcursului vieții omului, fiecare dintre noi trecem prin ea mai devreme sau mai târziu”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile la finalul celebrării, explicând cum diferența este făcută de modul în care ne raportăm la ea: ”există situații în care boala îl apropie pe om de Dumnezeu, dar și situații în care boala îl îndepărtează pe acesta de Creator. Cel care are puțină credință poate să simtă disconfortul spiritual al abandonului, al lipsei de sens, al singurătății și suferinței, care devine și mai profundă”.

Acțiunea a fost posibilă prin directa implicare a Protopopiatului Baia Mare, a Asociației Medicale Catolice Maramureș și a Misiunii Spitale Baia Mare.

Ziua Mondială a Bolnavului este sărbătorită în întreaga Biserică Catolică pe 11 februarie.

Maria STOICA

Maria Stoica
Maria Stoica