
ZIUA COPIILOR NĂSCUȚI PREMATUR, aniversată la Spitalul Județean Baia Mare
17 noiembrie este Ziua Mondială a Prematurității, sărbătorită în peste 60 de țări. La nivel mondial, în fiecare an, circa 15 milioane de bebeluși se grăbesc să vină pe lume înainte de termen, ceea ce înseamnă mai mult de 1 din 10 nou-născuți. Prin această aniversare (stabilită în anul 2011), medicii de specialitate își propun să sensibilizeze populația cu privire la nașterile premature și să ofere o voce familiilor pacienților tineri.
Într-un comunicat al conducerii Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș din Baia Mare se arată: “Astăzi îi onorăm pe cei mai mici și mai curajoși luptători: copiii născuți prematur. Ei ne arată în fiecare zi ce înseamnă puterea, speranța și miracolele care se nasc chiar și atunci când începuturile sunt dificile. Ne îndreptăm gândurile și recunoștința către: părinții care fac față cu curaj unui drum plin de emoții, echipele medicale care oferă grijă, profesionalism și încredere și toți cei care susțin familiile și contribuie la îngrijirea micilor luptători. Lumina mov de astăzi este pentru ei – pentru fiecare respirație, pentru fiecare progres, pentru fiecare miracol. Să vorbim deschis despre prematuritate, să susținem familiile afectate și să încurajăm prevenția și accesul la îngrijire neonatală de calitate. Împreună putem aduce mai multă speranță în cel mai fragil început de viață”.
În Terapia Intensivă Neonatală se nasc speranțe, destine și miracole
Margareta Pîrvănoiu, șefa secției Neonatologie din cadrul unității spitalicești băimărene a fost, ca în fiecare an, în mijlocul copiilor care au trecut prin astfel de experiențe și pe care i-a asistat în primele săptămâni și luni de după naștere.
“Astăzi, în secția noastră, a fost o reîntâlnire cu miracolele. Micii noștri luptători sau întors acolo unde au început să-și scrie povestea. I-am văzut mergând, râzând, alergând… iar in ochii lor am văzut aceeași forță cu care luptau pentru fiecare respirație și fiecare picătură de lapte. Pentru noi a fost ca și cum am privit înapoi, dar într-o formă mult mai frumoasă. Fiecare copil ne-a arătat că în terapie intensivă neonatală se nasc nu doar vieți; se nasc speranțe, se nasc destine, se nasc miracole. Acești copii ne arată în fiecare an că și cele mai fragile începuturi pot deveni povești de lumină“.
Când un copil se naște prematur, începe o luptă pe muchie de suflet
La rândul său, Costel Pîrvănoiu, președintele Asociației Baby Health Care Baia Mare, organizație care în repetate rânduri a sprijinit acțiunile în centrul cărora s-au aflat tocmai copiii născuți prematur, a afirmat, într-o postare pe o rețea de socializare, că “viața unui copil este, de fiecare dată, o speranță: pentru mamă, pentru familie, pentru omenire. Dar când un copil se naște prematur, începe o luptă pe muchie de suflet. El luptă din toată ființa lui firavă, iar mama îl strigă din adâncul inimii să rămână, să trăiască, să nu renunțe. Se împletesc rugăciuni către Dumnezeu cu efortul neobosit al medicilor și asistenților, și atunci, uneori, se întâmplă minunea: acel pui de om învinge și își croiește drum spre lumină. Ce poate fi mai minunat decât un suflet mic, o speranță uriașă care alege să meargă mai departe? La mulți ani tuturor copiilor prematuri, la mulți ani tuturor copiilor! Felicitări tuturor celor implicați în această luptă pentru viață: medici, asistente, părinți, bunici, oameni care nu renunțați la speranță. Datorită vouă, minunea poartă nume, zâmbet și ochi care strălucesc“.








