
112. La Borșa tot cel care greșește face gura mare. Însă unii își fac dreptate singuri
La Borșa încă sunt destui cei care încearcă să își facă singuri dreptate. Chiar dacă cel care greșește este de obicei primul care sare la bătaie și încearcă să-și impună punctul de vedere. După lăsarea întunericului, în seara zilei de 3 aprilie polițiștii din Borșa au intervenit la un accident rutier produs pe strada Decebal din oraș.
În fapt, un moped pe care nu erau aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare, condus de către un tânăr de 18 ani din oraș, care nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, a intrat în coliziune cu un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 27 de ani din oraș.
„Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului de 27 de ani și de 0,55 mg/al alcool pur în aerul expirat în conducătorului auto de 18 ani, fapt pentru care acesta a fost condus la Spitalul Borșa în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, însă în prezența medicului de gardă și a personalului medical de serviciu tânărul a refuzat prelevarea mostrelor biologice de sânge. După producerea accidentului rutier soldat cu pagube materiale, șoferul de 27 de ani, l-a agresat fizic pe cel de 18 ani, după care i-a distrus mopedul prin lovirea acestuia cu un corp contondent.
În cauză, față de tânărul de 18 ani, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul neînmatriculat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, iar față de bărbatul de 27 de ani, se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere”, precizează IPJ Maramureș.
Marcel ȘERBAN








