ACCIDENTE MARAMUREȘ. Șoferi băuți depistați pe drumurile din județ

În fiecare zi sunt depistați șoferi care circulă pe drumurie publice fiind sub influența băuturilor alcoolice. În noaptea de 1 spre 2 martie, în timp ce polițiștii se aflau în executarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Mireșu Mare, au identificat pe strada Terenului, un autoturism care era intrat în rigola de pe sensul opus de mers. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 36 de ani din Fersig, care a relatat faptul că a pierdut controlul direcţiei de deplasare și a intrat în rigola de pe sensul opus de mers.

„Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.89 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare în vederea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, pe numele bărbatului a fost întocmit dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, precizează IPJ Maramureș.

La Fărcașa, în timp ce polițiștii se aflau în executarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Asuaju de Jos, au oprit pentru control un autoturism condus pe D.J. 193 E, la volan fiind identificat un tânăr de 21 de ani din Asuaju de Sus, iar în urma verificărilor polițiștii au stabilit faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Marcel ȘERBAN

dh
dh