ADEVĂRUL DESPRE COMUNISM (III). Nicolae Ceaușescu, tiranul

În primii ani după Revoluțai din 1989, în orice colț de lume te duceai, era destul să rostești trei nume și orice străin va spune: „aaa, România!”. Este vorba de Hagi, Nadia și Ceaușescu. Dacă Hagi și Nadia sunt nume care, cel puțin pentru români, au o rezonanță pozitivă, în schimb, Nicolae Ceaușescu trezea amintiri nu tocmai plăcute pentru cei care au trăit (sau mai bine zis au supraviețuit) sub regimul condus de el.

 Născut în Scornicești, județul olt, într-o familie modestă de țărani, Ceaușescu a ajuns, după absolvirea clasei primare, în București, unde s-a angajat ca ucenic. În 1932, devine membru al Partidului Comunist, formațiune politică aflată în ilegalitate la acea vreme.

În urma loviturii de stat și a abdicării forțate a regelui Mihai, din Decembrie 1947, după preluarea puterii de către comuniști, Ceaușescu devine ministru al Agriculturii, iar ulterior ministru-adjunct al Forțelor Armate în regimul lui Gheorghiu-Dej. În 1952, devine membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc Român (PMR). La scurt timp după moartea lui GheorgheGheorghiu-Dej, în luna martie a anului 1965, Ceaușescu preia puterea Partidului Muncitoresc Român și, implicit, a țării. În același timp, el afirmă că România a devenit o țară socialistă și decide schimbarea numelui oficial al țării din Republica Populară Română (RPR) în Republica Socialistă România (RSR).

Lumea de rând l-a perceput diferit pe Nicolae Ceaușescu. Unii sunt de părere că acesta era un mare prefăcut, mai ales când venea vorba de nivelul de trai al poporului pe care îl conducea. „După părerea mea, nota dominantă a caracterului său era prefăcătoria. Îmi este greu să cred că nu știa în ce condiții de sărăcie trăim ca popor. Dar ca să nu cadă de pe scaunul puterii, ne trata cu o mare indiferență și nepăsare, ba se prefăcea cu nerușinare că oamenii trăiesc bine”, a spus Tudor Pop, 67 de ani, Baia Mare.

Alții îl consideră a fi un tiran din cauza sentimentului de frică care îl semăna în sufletele supușilor. „Cred că numai un tiran putea să bage atâta spaimă, în special în cei care conduceau partidul la nivel local. Unii dintre secretarii de partid erau în stare să urce pe pereți de frica tovarășului și, din această cauză, îi terorizau la rândul lor și pe muritorii de rând ai patriei”, a mărturisit S. Lupșa.