
AGENDA ZILEI 15 iunie 2026
Au trecut: 166 zile / Au mai rămas: 201 zile
ZIUA DE 15 IUNIE ÎN ISTORIE: În anul 1502, Columb descoperă insula Martinica. În anul 1520, Papa îl excomunică pe Martin Luther din Biserica Catolică. În anul 1875, s-a înființat, la București, Societatea Română Regală de Geografie. În anul 1970, Ceaușescu începe vizita în Franța. În anul 1985, la spectacolul organizat de Cenaclul Flacăra la Ploiești se produce o busculadă soldată cu cinci morți.
CALENDAR RELIGIOS: Ortodox: Sfântul Proroc Amos. Greco-catolic: Sf. Amos. Romano-catolic: Ss. Amos, profet.
PROGNOZA METEO: În Baia Mare, azi, valorile maxime de temperatură se vor situa între 18-19 grade Celsiul, iar cele minime, între 8-9 grade Celsius.
SOARELE răsare la ora 05.26 și apune la ora 21.24.
CURS VALUTAR: Euro: 5.23; Dolar SUA: 4.51; Franc elvețian: 5.68; Lira sterlină: 6.06;
MAXIMA ZILEI: Un suflet trist poate fi o armă la fel de letală ca un microb. Nu-ți face griji. Fii fericit!
UN SFAT PE ZI (ca să ai grijă de planeta ta): Pentru distanțe de mai mici de 2 km, încercati să nu luati mașina. Consuma de la 50% la 80% in plus la primul km.
O CARTE PE ZI: Azi vă recomandăm volumul Bătrânul și marea (de Ernest Hemingway).
…sau un om poate fi distrus, dar niciodată învins. Indiferent de vijelii sau piedici, oricât de încercat de soartă este, bătrân sau singur, omul trebuie să creadă în ceva ca să reuşească.
În octombrie 1954, Ernest Hemingway a primit premiul Nobel pentru literatură. Motivația Juriului: pentru măreția artei narative, foarte recent demonstrată în ,,Bătrânul şi marea” şi pentru influenţa pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan. Același roman i-a adus autorului și premiul Pulitzer în 1953.








