ANALFABETISM PROMOVAT DE AUTORITĂȚI. 23 de localități din județul Maramureș utilizează o variantă incorectă a numelui

Analfabetismul funcțional e o plagă a societății românești generat, evident, de un sistem educațional pervertit și mutilat de clasa politică autohtonă (ea însăși alcătuită din indivizi cu o pregătire șubredă și insuficientă). În aceste condiții nu e de mirare că limba română este siluită în văzul (și auzul) tuturor, chiar de către autorități, cu acordul tacit al celor chemați să respecte reguli și legi gramaticale, formulate în termeni cât se poate de clari și preciși.

Așa s-a ajuns în situația aberantă ca un număr de 23 de localități din județul Maramureș să utilizeze o variantă incorectă a numelui, prin suprimarea (nepermisă) articolului enclitic în cazul substantivelor masculine (în nominativ sau acuzativ), din cuvintele compuse. Este vorba despre: Arieșu de Câmpie (com. Ardusat), Arieșu de Pădure (com. Satulung), Asuaju de Jos (com. Asuajul de Sus), Asuaju de Sus (reședință de comună), Bocicoiu Mare (reședință de comună), Boiu Mare (reședință de comună), Curtuiuşu Mare (com. Valea Chioarului), Curtuiuşu Mic (com. Copalnic Mănăștur), Dealu Corbului (com. Vima Mică), Dealu Mare (com. Coroieni), Dobricu Lăpuşului (oraș Tg. Lăpuș), Finteuşu Mare (oraș Șomcuta Mare), Finteuşu Mic (com. Satulung), Handalu Ilbei (com. Cicârlău), Mireşu Mare (reședință de comună), Sighetu Marmaţiei (municipiu), Suciu de Jos (com. Suciul de Sus), Suciu de Sus (reședință de comună), Teceu Mic (com. Remeți), Vadu Izei (reședință de comună), Vişeu de Jos (reședință de comună), Vişeu de Mijloc (oraș Vișeul de Sus), Vişeu de Sus (oraș). 

Un municipiu, un oraș, câteva comune și o mulțime de sate. Cu alte cuvinte, toate localitățile aflate în această situație, în mod invariabil. Pentru că nu avem nici o excepție, presupunem existența unei tentative de a se acredita ideea și teoria conform căreia limba este un organism viu (ceea ce este adevărat), motiv pentru care uzanța prevalează asupra regulilor academice (ceea ce este eronat, cel puțin în acestă speță).

Trebuie să remarcăm faptul că suprimarea articolului enclitic în cazurile de mai sus a generat o formă populară, care nu este neapărat și cea corectă din punct de vedere gramatical. A ridica forma populară la rang de lege gramaticală echivalează cu postularea analfabetismului funcțional ca regulă de bază a societății.

Exagerez? În urmă cu doi ani (mai precis, în martie 2023), pe un grup al unei rețele de socializare, cineva (un oarecare Nicu M.) a postat o poză cu un indicator rutier, de la marginea orașului Baia Mare, unde numele localității Sighet apare, spre consternarea și chiar revolta unor membri ai grupuluii, în forma: „Sighetul Marmației”. Fotografia este însoțită de comentariul: „Greu cu limba română. Ce pretenții să mai avem?”.

Ulterior, profesorul sighetean Ioan Ardeleanu Pruncu, fost director al Casei de Cultură din localitate, a intervenit (ca reacție la sesizarea mea), într-un articol publicat în presa locală: «Îmi permit și eu să-i întreb: ce părere au despre inscripțiile bucureștene: Palatul Parlamentului sau Ministerul Culturii? Or fi și acelea greșite? Deci, chiar că-i greu cu… limba română, dragii mei, și, după cum se vede, va fi tot mai greu, „căci mulți sunt cei cari o strică din neștiință ori din prostie și slabi și puțini cei care o apără”».

Și pentru că tot veni vorba de municipiul din nordul județului, trebuie să precizăm că în jurul acestui oiconim s-au dus mai multe bătălii și au existat mai multe tentative de corecție.

Odată cu intrarea în vigoare a legii reorganizării administrative a României (1968), numele oficial al localității Sighet a devenit Sighetul Marmației (după cum este menționat în Decretul 799 din 1964). “Forma Sighetu Marmației s-a stabilit prin 1972, ca o consecință a reformei administrative și propunerea ei a plecat de la secretariatul Consiliului popular al municipiului, pe considerentul: tătă lumea zâce așe! (nu vreau să dau nume), fără să se țină cont de faptul că reformele administrativ-teritoriale nu sunt (și) reforme lingvistice, primele fiind de competența Guvernului, celelalte de competența Academiei”, mărturisește prof. Ioan Ardeleanu Pruncu.

Ba mai mult, din presa vremii (Pentru Socialism) am aflat că în anul 1973, câțiva intelectuali maramureșeni, „dovedind preocupări pentru problemele de limbă și interes pentru puritatea acesteia, intransigență în fața unor tendințe izolate de a introduce reforme lingvistice”, decid să-l consulte pe academicianul Iorgu Iordan „asupra modului de scriere a toponimului Sighetul Marmației, cu -l- sau fără -l-”.

Ulterior (în 2023) am aflat că inițiatorul a fost același Ioan Ardeleanu Pruncu: “Văzând că nu pot convinge, am apelat la o autoritate în materie și l-am determinat pe academicianul Iorgu Iordan, care era și directorul Institutului de Lingvistică al Academiei Române, la cei 85 de ani ai domniei sale, să vină și să ne vorbească despre importanța scrierii corecte a «limbii ce-o vorbim», dar cine trebuia să audă, n-a auzit”.

După schimbarea regimului politic (în 1989), noile autorități, alese prin vot democratic, au considerat că Iorgu Iordan nu a avut dreptate atunci când a spus că Sighetul (Marmației) „se scrie cu -l- la sfârșitul cuvântului”. Ba mai mult, au apreciat că regulile Academiei sunt abuzive și nu corespund cu realitatea din teren. Din acest motiv, toate însemnele oficiale ale localităților au fost modificate peste noapte, înscrisurile, cât și inscripțiile de pe clădirile Primăriilor sau indicatoarele rutiere de la periferia localităților. Cu timpul, noua denumire s-a oficializat și a fost preluată și de autoritățile județene, respectiv centrale.

Întrebarea retorică din final aparține tot profesorului sighetean: “Cum poți să predai, la ora de gramatică de la clasa a VI-a, declinarea substantivului propriu compus (din două substantive) Sighetu și Marmației și să neglijezi faptul că la cazurile genitiv și dativ ești obligat să scrii: Sighetului Marmației, pentru că este vorba despre un atribut substantival genitival (ex.: Meritul unui astfel de rezultat este al Sighetului Marmației)?”

În acest context, nu ar fi de mirare să ajungem în situația ca un elev silitor și bun cunoscător al regulilor gramaticale să fie depunctat de către un profesor zelos pentru motivul că, în teza trimestrială s-a referit la o excursie pe care a făcut-o cu clasa, în localitatea Dealul Corbului, când defapt toată lumea știe că numele corect (sic!) este… Dealu Corbului.

 Dorin Ștef