ARTĂ. Colonia Pictorilor lansează primul catalog online

Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor lansează primul catalog online.

“Pictura lui Dorel Petrehuș se situează între spațiul bidimensional creat din contraste cromatice și contraste de factură structurate pe materiale prezente în cultura spațiului tradițional maramureșean, mai precis Țara Lăpușului unde s-a născut artistul, dar și Țara Oașului, locul de adopție. Adaptarea la diversitatea mediilor, combinată cu creativitatea și istoria diferitelor populații, a produs o diversitate de culturi, holistică, coerentă în ceea ce privește economia lor internă. Această aculturație este resimțită în toată creația pictorului prin tematică, abordarea materialelor și crezul ce le susține”, explică conf. univ. dr. Laura Teodora Ghinea, director al Centrului de Artă Contemporană Colonia Pictorilor, președinte Filiala UAPR Baia Mare.

Discursul expozițional, mai punctează conf. univ. dr. Laura Teodora Ghinea, este ”structurat pe forța comunicării prin culoare, texturi, simțiri, momente trăite, influențe ale lumii sociale și materiale, întâlniri și reluări ale unor stări, ilustrate pe diverse materiale, lemn, pânză de sac, colaje, având ca metafore “Slănini” versus “Clasa politică”, “Tocătură-Putin”, “Trup și suflet”, “Globalizare”, “Iubire”, “Călăuză”, “Desen interior”, “Tomografii”, “Construcție imaginară”, “Relicvă”…”.

Catalogul poate fi răsfoit virtual aici.

Maria STOICA

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului