AU STAT LA PÂNDĂ. Amenzi de peste 6.000 lei într-o zi, pentru șoferii indisciplinați

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șomcuta Mare, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș au acționat pe raza comunei Remetea Chioarului în vederea asigurării condițiilor optime pentru siguranța publică. În special șoferii care nu respectă regulile de circulație au fost trași pe dreapta și sancționați.

”Polițiștii au efectuat activități specifice polițienești, fiind legitimate peste 40 de persoane și controlate peste 30 de autovehicule. De asemenea, trei unități economice au fost supuse controalelor specifice, fiind aplicate două sancțiuni contravenționale conform prevederilor H.G. 301 din 2012 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare ale Legii nr. 333 din 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Polițiștii au constatat 23 de abateri ale O.U.G. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice. Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 6.620 de lei. Acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor vor continua și în perioada următoare, fiind luate măsuri conform competențelor”, precizează IPJ Maramureș.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA