
AVERTISMENT – Unele zone din Maramureș, sub cod galben de ninsori și vant

Suntem în Maramureș deja sub o avertizare meteo de tip Cod Galben care este valabilă pană duminică, 5 februarie, ora 20.00. În zona de munte a județului sunt așteptate viscol și ninsori moderate cantitativ. ANM precizează că la munte va ninge moderat cantitativ, vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1800 m va depăși 80…90 km/h. Temporar va fi viscol și vizibilitate redusă. În Carpații Meridionali și Occidentali se va depune strat consistent de zăpadă, local de peste 20…25 cm.
Potrivit ANM, în Carpații Meridionali și de Curbură vântul va continua să prezinte intensificări și în noaptea de duminică spre luni (5/6 februarie). De duminică (5 februarie) vremea va intra într-un proces de răcire și va deveni geroasă noaptea, cu precădere în regiunile intracarpatice.
Marcel Șerban