BAIA MARE. Căuta prin gunoi și s-a luat la harță cu polițiștii locali

O persoană prinsă căutând prin deșeurile reciclabile a fost luată la întrebări de către un echipaj al Poliției Locale Baia Mare. În acel moment, persoana în cauză a devenit agresivă, iar oamenii legii au fost nevoiți să o imobilizeze. Incidentul s-a petrecut pe strada Păltinișului din Baia Mare.

”În data de 15.04.2024, orele 22.40, echipajul care efectua serviciul în zona cartierului Vasile Alecsandri, format din polițiștii locali Popan Vlad și Bel Cosmin, au observat o persoană fără adăpost care răsturna igluurile și împăștia deșeurile de plastic de la platforma de colectare a gunoiului menajer amplasată pe str Păltinișului. În momentul în care a fost legitimată persoana a devenit agresivă, a fost necesară imobilizarea ei și a fost transportată la sediul Poliției Locale în vederea identificării și sancționării contravenționale. Având în vedere multiplele distrugeri și vandalizări ale igluurilor de la platformele de colectare a gunoiului amplasate pe raza Municipiului Baia Mare, datele persoanei au fost înaintate Poliției Municipiului Baia Mare în vederea continuării cercetărilor”, spun oficialii Poliției Locale.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA