BAIA MARE. Un bărbat a rămas fără permis de conducere, certificat de înmatriculare și… plăcuțe
Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au depistat și oprit aseară un autoturism, care circula pe bulevardul Independenței, fiind surprins și înregistrat cu aparatura radar din dotare, circulând cu o viteză de 131 km/h, deși limita de viteză tronsonului de drum este de 50 km/h.
De asemenea, în urma controlului, polițiștii au stabilit faptul că, autoturismul condus nu avea emisă asigurare obligatorie, fiindu-i reținut și certificatul de înmatriculare și plăcuțele. Polițiștii au aplicat sancțiune contravențională, i-au reținut permisul de conducere pentru 120 de zile și l-au înștiințat pe conducătorul auto în vârstă de 29 de ani, din comuna Ardusat, despre pericolele asociate vitezei excesive.
Polițiștii reiterează importanța respectării limitelor de viteză! Viteza excesivă reprezintă un risc major pentru siguranța rutieră, iar orice clipă de neatenție poate duce la tragedii.