
BORȘA – Număr dublu de angajați în ultimul deceniu
Borșa se dezvoltă și din punct de vedere economic. O spun cifrele care arată că, în ultimii 10 ani, numărul angajaților s-a dublat.
”Dacă în urmă cu un deceniu existau domenii care nu aveau niciun angajat, activitățile economice din oraș, curajul borșenilor de a se întoarce acasă și de a dezvolta o afacere se vede”, subliniază Ion Sorin Timiș, primarul orașului Borșa.
În 2010, orașul de la poalele Pietrosului avea 2.370 de angajați. Patru ani mai târziu, erau înregistrați 2.748 de angajați, iar în 2018 – 3.848 de angajați. În 2021, Borșa număra, deja, 4.158 de angajați. La calculul făcut s-a ținut cont doar de borșenii care lucrează în oraș, nu și de cei care lucrează în alte localități sau în altă țară.
Mircea GRIGOR