COMUNA ONCEȘTI își dorește statutul de stațiune turistică de interes local

Comuna Oncești este situată în depresiunea Maramureşului, pe valea Izei. În prezent, comuna se dezvoltă armonios, beneficiind de finanțări ale proiectelor atât din fonduri europene, cât și guvernamentale.

Este o localitate reprezentativă de pe Valea Izei, care atrage an de an numeroși turiști români și străini. Tocmai de aceea, primarul Matei Godja ia în calcul realizarea unui proiect prin care localitatea să beneficieze de statul de stațiune turistică de interes local:

“Peste cinci ani, comuna trebuie să arate deosebit. Să aibă un centru reabilitat, așa cum trebuie să fie un centru de comună în Maramureș, cum trebuie să fie o… cetate. O cetate modernă, evident. Sperăm ca pe viitor să încheiem lucrările la apă, canalizare și gaz. DJ 196 a intrat în licitație pentru reabilitare. Am făcut adrese la Consiliul Județean pentru a deveni stațiune turistică de interes local. Eu sper ca, în cinci ani, să devenim stațiune turistică de interes național. Dar, bineînțeles avem nevoie de investiții, de infrastructură. Am alocat 20 de hectare pentru un aquapark, dar suntem prea mici deocamdată pentru o astfel de investiție. Însă noi ne vedem de drumul nostru și vom face o comună frumoasă”.

Se presupune că la Oncești ar fi existat o cetate dacică, dovadă fiind toponimele atestate în zonă, dar și săpăturile arheologice efectuate secolul trecut.

GlasulMM
GlasulMM