CONSECINȚE RĂZBOI. Slujbă de pomenire în memoria ucrainenilor care și-au găsit sfârșitul în Munții Maramureșului

Într-un efort de a aduce omagiu și a comemora tragica soartă a ucrainenilor care și-au găsit sfârșitul în Munții Maramureșului, încercând să evadeze de sub umbra războiului, o slujbă de pomenire este programată să aibă loc sâmbătă, 27 ianuarie. Evenimentul se va desfășura în zona montană a localității Repedea, în locul numit Runea, conform informațiilor transmise de Asociația ASSOC.

Participarea va fi condiționată de existența unui echipament de iarnă, specific pentru drumeții pe munte, pentru că zăpada măsoară peste 30 centimetri.

”Comemorarea va fi oficiată în aer liber, la circa 1.500 metri altitudine, de preoți ortodocși ai Episcopiei Maramureșului și Sătmarului și ai Protopopiatului Ortodox Ucrainean. Ghid al grupului va fi Vasile Popovici, președinte al Fundației Uniunea Huțulilor și un bun cunoscător al locurilor, iar o echipă specializată de la Serviciul de Ajutor Maltez va însoți participanții pe tot traseul”, informează ASSOC.

Inițiativa aparține Asociației ASSOC, Serviciului de Ajutor Maltez și Fundației Uniunea Huțulilor, organizații care au fost implicate încă de la început în gestionarea crizei refugiaților ucraineni și le-au oferit ajutor persoanelor care au fugit din Ucraina din cauza războiului.

Cei care doresc să participe la slujba de pomenire sunt așteptați sâmbătă, 27 ianuarie, la ora 10, la Muzeul Huțulilor din Repedea.

Maria STOICA

Maria Stoica
Maria Stoica