CONTRABANDĂ. 1000 de pachete de țigări găsite într-un BMW în Sighet

Țigări de contrabandă depistate într-un autoturism de lux pe o stradă din municipiul Sighetu Marmației. La nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației s-a declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, colegii noștri au oprit, în trafic, pentru control, pe raza municipiului Sighetu Marmației, un autoturism marca BMW, înmatriculat în România. La volanul mașinii se afla un tânăr, cetățean român, de 20 de ani, iar în calitate de pasager alt tânăr de 18 ani, ambii domiciliați pe raza județului Maramureș.

În urma unui control asupra autoturismului, pe bancheta din spate, a fost descoperită o geantă în care se aflau 1.000 pachete țigări, în valoare de 11.700 lei, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii mașinii cu țigări împreună cu cei doi tineri, la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor”, precizează ITPF Sighetu Marmației.

Toate țigările au fost confiscate, la fel a fost și autoturismul, care este indisponibilizat în vederea continuării verificărilor. Cercetările în acest dosar continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.

Marcel ȘERBAN

dh
dh