CONTROALE RUTIERE. Drumurile din județ, vizate de polițiști
Polițiștii din Maramureș au efectuat controale în trafic în Maramureș Istoric și s-au axat pe drumurile unde se produc adesea accidente rutiere. Astfel, șoferii care au circulat pe DN 19 Sighetu Marmației-Săpânța, DN 18 Sighetu Marmației-Ferești, DJ 187 Ruscova-Poienile de sub Munte, DN 18 Vișeu de Sus-Borșa, au fost opriți pentru verificări de către oamenii legii. Controalele au fost efectuate în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind aplicate 61 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care nu au respectat legislația rutieră în vigoare.
”În perioada de referință, polițiștii au depistat în trafic trei persoane care au condus pe drumurile publice autovehicule, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, fapte prevăzute în sfera contravenționalului, asupra acestora fiind luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, au fost retrase și 4 certificate de înmatriculare. Valoarea sancțiunilor aplicate a depășit 32.000 de lei.
Polițiștii rutieri vor continua acțiunile specifice pentru asigurarea unui grad corespunzător de disciplină rutieră, respectiv în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere”, au subliniat reprezentanții IPJ Maramureș.
Ana-Maria HOJDA








