
COSTEL PÎRVĂNOIU, candidatul AUR la funcția de PRIMAR al municipiul Baia Mare: ”Numai împreună putem să reclădim Baia Mare!”
Costel Pîrvănoiu, candidatul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) la funcția de primar al municipiului Baia Mare, a susținut duminică o declarație pe Câmpul Tineretului din Baia Mare, cu ocazia prezentării echipei de candidați pentru alegerile europarlamentare și locale programate pentru 9 iunie 2024. În discursul său, Costel Pîrvănoiu a subliniat angajamentul echipei AUR Baia Mare, acela de a aduce o schimbare profundă, în toate domeniile de activitate ale orașului.
”Aceasta este echipa AUR Baia Mare cu care avem puterea și voința să aducem o schimbare prin viziunile noastre în toate domeniile de activitate. Aceasta este schimbarea. AUR reprezintă viitorul și speranța tuturor românilor. Baia Mare poate deveni capitala turismului maramureșean. Și asta vom face împreună cu dumneavoastră!”, a declarat Costel Pîrvănoiu, candidatul AUR la funcția de primar al municipiului Baia Mare.
Totodată, Costel Pîrvănoiu a făcut un apel către băimăreni să voteze Partidul AUR pe 9 iunie. ”În 9 iunie, vă îndemn, dragii mei, frații mei, cele 5 ștampile pe care va trebui să le puneți, pe cele 5 buletine de vot, să fie pe AUR. Numai împreună putem să reclădim Baia Mare! Cei de față, pe care îi vedeți pe scenă, dar și ceilalți, pentru că suntem mult mai mulți, cu toții ne vom aduce aportul la această schimbare care trebuie să vină din interiorul nostru. Duceți mai departe mesajul nostru: vrem schimbare. Eu, Costel Pîrvănoiu, îmi doresc și pot să aduc o schimbare în mentalitatea și în puterea oamenilor de a face ceva împreună. Numai împreună putem să reclădim Baia Mare”, a afirmat Costel Pîrvănoiu, candidatul AUR la funcția de primar al municipiului Baia Mare.
Echipa de consilieri locali prezentată de Costel Pîrvănoiu include specialiști din mai multe domenii. Printre aceștia se numără: dr. ec. Gabriela Hofer, director economic, Raul Cîmpian, jurist și antreprenor, dr. Costache Chertif, medic primar, Flaviu Pinte, inginer, Adrian Crăciun, jurist și antreprenor, Gheorghe Popa, antreprenor, Natalia Tămaș, economist, Sorin Coste, inginer, Diana Gherman, expert în științe administrative.
Costel Pîrvănoiu a subliniat că echipa sa are proiecte în toate domeniile, fiind pregătită să pună în practică viziunea lor pentru un viitor mai bun al orașului Baia Mare. ”Vom pune pe masă toate proiectele noastre, avem proiecte în toate domeniile”, a adăugat Costel Pîrvănoiu, candidatul AUR la funcția de primar al municipiului Baia Mare.
În final, Costel Pîrvănoiu a reînnoit apelul său către băimăreni: de a se alătura eforturilor echipei AUR și de a vota, în 9 iunie, pentru o schimbare în Baia Mare.
Comandat de AUR Maramureș, cod mandatar financiar: 21240330









