SIGHET. N-a mai văzut drumul și a provocat un accident. Cât de băut era

Un șofer nevinovat a fost victima unui accident rutier, în Sighetu Marmației. Acesta a fost lovit de o mașină care venea din sens opus. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii s-a stabilit că șoferul vinovat consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.

”Ieri după-amiază, Poliția Municipiului Sighetu Marmației a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că în Piața 1 Decembrie 1918 din Sighetu Marmației a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului, din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani din municipiu a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus de un tânăr de 24 de ani.

Conducătorul de 44 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmației unde i s-a recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, arată IPJ Maramureș.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA