COSTEL PÎRVĂNOIU: ”Să fim mai buni unii cu alții. Să așteptăm miracolul Învierii în liniște și pace”

”Mulţi îşi aşterneau hainele pe drum, iar alţii presărau ramuri pe care le tăiaseră de pe câmpuri. Cei care mergeau înainte şi cei care-L urmau strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului! Binecuvântată este Împărăţia care vine, Împărăţia părintelui nostru David! Osana în locurile preaînalte!” (Marcu 11:1-11)

Imaginea lui Iisus care intră astăzi în Ierusalim este una care ne însoțește toată viața. Este o lecție a demnității pe care doar Fiul lui Dumnezeu ne-o putea da. Și pe care care o transferăm de la o generație la alta, prin copiii noștri.

În ciuda existenței sale sfinte, în Duminica Floriilor, Iisus s-a înfățișat omenirii într-o smerenie tulburătoare. Știa că avea să pătimească pentru noi toți, într-o săptămână a tristeții și a sacrificiului suprem. O jertfă necesară izbăvirii noastre.

În Săptămâna Patimilor în care intrăm acum să ne ridicăm ochii spre credință. E o săptămână aparte în viețile noastre, în care ar trebui să lăsăm la o parte răutățile, ispitele. Să fim mai buni unii cu alții. Să așteptăm miracolul Învierii în liniște și pace.

O duminică binecuvântată tuturor, iar celor care își serbează numele le doresc un sincer ”La mulți ani!”.

Costel PÎRVĂNOIU,

candidatul AUR la Primăria Municipiului Baia Mare

Maria Stoica
Maria Stoica