Schimbări la documentele de călătorie. Ce au decis autoritățile

În cea mai recentă ședință de Guvern s-au luat decizii cu privire la documentele de călătorie. Guvernul a aprobat zilele trecute o hotărâre pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2006.

Actul normativ aprobat aduce o serie de modificări și completări la Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, aprobate prin HG nr. 94/2006: „Hotărârea stabilește eliminarea obligației persoanei fizice majore alta decât părinte sau tutore, care însoțește minorul la ieșirea din țară, de a prezenta certificatul de cazier judiciar. Polițiștii de frontieră pot verifica situația judiciară a însoțitorilor adulți ai minorilor, prin intermediul Sistemului Naţional de Evidență Informatizată a Cazierului Judiciar – ROCRIS, iar cazierul judiciar poate fi emis pe loc. Polițiștii de frontieră au acces la cele mai recente informații cuprinse în certificatul de cazier judiciar al unei persoane”.

„Prevederile au fost deja cuprinse în Legea nr. 329 din 2023 care modifică Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, iar acum se elimină și din Normele metodologice. În plus, se reglementează posibilitatea de expediere a pașaportului simplu electronic, prin servicii de curierat, la orice adresă de pe teritoriul României, cu costurile acoperite de solicitant, expedierea în cauză realizându-se în contul sumei plătite cu titlu de contravaloare a pașaportului. Sistemul va fi operaționalizat de la data asigurării condițiilor tehnice necesare, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2025”, arată Guvernul României.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA