CROAȚIA. Delegație din Maramureș, prezentă la o conferință dedicată situației migranților
Județul Maramureș a fost reprezentat la a doua întâlnire transnațională de învățare din cadrul proiectului SIRM – „Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților”, finanțat prin programul Interreg Europe 2021-2027.
Factori interesați și membri din echipa de implementare a proiectului SIRM „Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților”, finanțat în cadrul programului INTERREG EUROPE 2021-2027, apelul 1, au participat în perioada 3-4 octombrie 2023, în orașul Sibenik din Republica Croația, la a doua întâlnire transnațională a partenerilor combinată cu vizite de studiu.
Județul Maramureș a fost reprezentat de o delegație compusă din membri ai echipei de proiect și doi factori implicați în tema proiectului, respectiv Ioana Simona Marcu – inspector școlar pentru management instituțional în cadrul Inspectoratului Școlar Județean și lt. Col. Florin Bizău – reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Gh. Pop de Bășești” Maramureș care au prezentat activitățile desfășurate pe tema principală a întâlnirii: „Sprijin suplimentar pentru migranți și refugiați: asistență locativă, socială, educațională și de sănătate”.
Consiliul Județean Maramureș alături de partenerii din Irlanda (Universitatea Tehnologică Munster), Regatul Țărilor de Jos (Universitatea Groningen), Slovacia (Administrația regiunii Presov), Letonia (Universitatea Letoniei), Italia (Municipalitatea din Brindisi), Republica Polonă (RRA Rzeszow și Centrul Social Regional Podkarpackie) și Croația (Municipalitatea Sibenik) a prezentat acțiunile și obiectivele atinse în domeniul educațional și al situațiilor de urgență cu referire în special la sprijinul refugiaților din Ucraina.
Reprezentantul Inspectoratului Școlar Judetean Maramureș a subliniat în cadrul prezentării asigurarea accesului la serviciul educațional prin crearea de cursuri predate în limba ucraineană la preșcolar, primar și nivel secundar. În anul școlar 2022 – 2023, în școlile din județul Maramureș au fost înscriși 199 de elevi ucraineni: la Școala Gimnazială din Crăciunești au fost înscriși 168 de elevi, la orele predate în limba ucraineană; 31 de elevi au fost repartizați la alte școli din județul Maramures, în clasele predate in limba romana.
Elevii înscriși la Școala Gimnazială din Crăciunești au fost repartizați la: școala Dr. Victor Babeș Baia Mare: 2 clase primare si 2 clase gimnaziale, liceul Pedagogic Taras Sevcenko Sighetu-Marmatiei: 1 clasa primara si 1 gimnaziu. În plus, au fost înființate două clase de grădiniță cu predare în ucraineană. Reprezentatul I.S.U. Maramureș a enumerat pe lângă activitățile și misiunea instituției și toate acțiunile de anvergură desfășurate de la izbucnirea războiului din Ucraina și până în prezent. În programul primei zile a întâlnirii din orașul Sibenik s-a desfășurat și ședința de proiect în care s-au discutat principalele aspecte de management ale proiectului.
În a doua zi a întâlnirii de proiect, delegații au avut prilejul să viziteze clădirea bibliotecii orașului Sibenik în cadrul căreia a fost vernisată o expoziție de fotografie din cadrul festivalului pentru copii la care au participat și refugiați din Ucraina, precum și activitățile factorilor interesați croați cu migranții. La finalul celor două zile a întâlnirii transnaționale din cadrul proiectului SIRM, partenerii au apreciat pozitiv prezentările și activitățile desfășurate de fiecare în beneficiul refugiaților și migranților, următorii pași fiind identificarea bunelor practici și analizarea posibilității de implementare în regiunilor din care provin.
Obiectivul general al proiectului SIRM este îmbunătățirea implementării a 8 politici de dezvoltare regională în domeniul integrării socio-economice a migranților și refugiaților, o problemă importantă în domeniul incluziunii sociale fiind integrarea socio-economică a migranților din țările terțe. Activitățile de integrare ale acestui grup necesită coordonarea multor sisteme, adică asistența medicală, politica socială, educația sau piața muncii. Proiectul își propune să contribuie la învățarea interregională, să facă schimb de bune practici, în urma cărora fiecare partener are oportunitatea de a modifica politicile regionale/naționale.
Bugetul total al proiectului SIRM este de 1.620.928 euro, din care aferent Consiliului Județean Maramureș, pentru cei 4 ani de implementare, 140.370 euro, din care contribuția ERDF este de 112.296 euro (80% din bugetul total). Cofinanțarea națională este de 28.074 euro (20% din bugetul total), din care 25.266,4 euro este cofinanțarea de la bugetul de stat (18%), iar 2% este cofinanțarea Consiliului Județean Maramureș, în valoare de 2.807,4 euro.
Ana-Maria HOJDA