Cronică de film. Avatar 2, un film-manifest

“Avatar” face parte din categoria selectă a filmelor eveniment, acele producții cinematografice rare care propun o viziune nouă asupra universului în care trăim, o ideologie nouă și chiar o filosofie nouă asupra vieții. Însă Avatar are ceva special: în subsidiar și cu multă delicatețe, filmul depășește toate aceste granițe și pătrunde într-o zonă tabu, acolo unde specia umană nu a mai îndrăznit demult să exceleze, explorând disponibilitatea oamenilor de a accepta… nașterea unei noi religii.

În esență, James Cameron ne livrează o poveste-parabolă… nu despre civilizații extraterestre, nu despre lumea de mâine (când pământenii vor cutreiera frontierele spațiului pentru a identifica planete locuibile sau bogate în resurse valoroase), așa cum pare la prima vedere, ci despre un episod din istoria relativ recentă a omenirii, perioada medievală, când reprezentații rasei albe, de pe Bătrânul Continent, au explorat (și au cucerit) teritoriile virgine ale planetei: insule și continente de o frumusețe care îți tăiau respirația, la fel ca și cele de pe Pandora. Însă, pentru a le lua în stăpânire, au considerat necesar mai întâi să extermineze populațiile de băștinași, “niște sălbatici”, care nu cunoșteau praful de pușcă, și vânau exclusiv cu arcul și toporul. Au defrișat mii de hectare de terenuri forestiere pentru a construi metropole și au exploatat cu frenezie subsolul, poluând apoi atmosfera cu trilioane de tone de noxe. Rezultatul? Noi, urmașii acelor conchistadori, am ajuns să viețuim pe o planetă bolnavă, sufocată de gunoaie și gaze cu efect de seră. Din pricina încălzirii globale, sute și mii de specii de plante și animale sunt pe cale de dispariție, iar oamenii se plâng că acest fenomen le-a distrus tabietul.

În toate producțiile de la Hollywood, în conflictul dintre pământeni și extratereștri, câștigă invariabil pământenii. În Avatar, reprezentații speciei umane sunt umiliți, spre satisfacția generală a spectatorilor de pe întreg mapamondul. Ceea ce înseamnă că generația actuală dezaprobă războaiele murdare ale înaintașilor și maniera ticăloasă prin care au siluit planeta, distrugând cu bună știință ultimele colțuri de paradis.

Avatar este un film despre noi și despre modul în care ne-am bătut joc de Planeta Albastră și de oamenii ei albaștri, aborigenii de pe toate continentele. Avertismentul scenaristului este franc: spiritul pur al acestei planete (în film, Eywa) se poate transforma dintr-o supraconștiință într-o entitate care poate interveni (indirect) în desfășurarea evenimentelor, poate amenda faptele rele și poate face dreptate, așa cum îi stă bine unei zeități care se respectă.

Scenariul ne lasă să credem că emoția provocată de schimbările climatice (din ce în ce mai profunde și mai periculoase) ar putea sta la baza unei translări a convingerilor religioase. Iar întrebarea nu este dacă oamenii sunt dispuși să facă pasul de la religiile milenare la o religie în centrul căreia se găsește o divinitate îndreptățită să solicite venerație și protecție, ci dacă acest lucru se va întâmpla acum sau mai târziu.

Dorin ȘTEF

mg
mg