CRONICILE LUI COSTE. Reacțiile tulburaților la zvonul reorganizării teritoriale

Sau când dragostea de neam începe exact acolo unde se termină interesul personal

În România, simpla rostogolire a ideii de reorganizare administrativ-teritorială a reușit să producă un fenomen demn de studiat în manualele de psihologie politică: panica aleșilor și a celor care și-au construit confortul profesional în jurul unei primării, al unui consiliu local sau al altor instituții publice. Nici nu s-a anunțat vreo reformă concretă și deja unii au intrat în fibrilații. Se pare că simpla rostire a cuvântului „comasare” provoacă reacții alergice severe în anumite birouri administrative.

Și, cum orice panică trebuie ambalată într-un discurs respectabil, a început spectacolul patriotismului de circumstanță.

Dintr-odată, personaje care până mai ieri nu păreau preocupate decât de propriile interese administrative au descoperit valorile naționale, tradițiile strămoșești, identitatea românească și continuitatea poporului nostru. Care mai de care îmbracă straie populare, își potrivesc tricolorul la rever și se lansează în adevărate tirade televizate despre pericolul dispariției comunităților.

Ai zice că nu se discută despre reorganizarea unor unități administrative, ci despre o nouă invazie barbară, care amenință să șteargă România de pe hartă!

Unii sunt atât de revoltați, încât declară solemn că reorganizarea se va putea face numai peste cadavrele lor. O declarație impresionantă, dacă n-ar fi atât de transparentă motivația din spatele ei. Nu știm dacă sunt dispuși să-și sacrifice viața pentru comunitate, dar avem motive serioase să credem că nu sunt deloc dispuși să-și sacrifice funcția, indemnizația, mașina de serviciu sau alte mici bucurii ale administrației.

Cât despre straiele populare, nimic de zis. Sunt frumoase, au valoare și merită respect. Dar ar fi bine să nu le transformăm în uniforme de luptă pentru apărarea fotoliilor administrative. Ia românească nu ține loc de competență, iar tricolorul purtat la televizor nu certifică automat patriotismul. Uneori, sub costumul popular se ascunde doar un politician foarte speriat că s-ar putea întoarce la viața obișnuită.

Mă surprinde însă altceva: zelul cu care acești apărători ai identității naționale vorbesc despre istorie și tradiție contrastează izbitor cu aparenta lor lipsă de interes pentru legislația în vigoare.

Poate că ar fi util să deschidă, măcar din când în când, Constituția României. La articolul 3, alineatul (3), aceasta stabilește organizarea administrativă a teritoriului în comune, orașe și județe.

Iar Codul administrativ, la articolul 95, alineatul (4), precizează fără echivoc:

„Orice modificare a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale care privește înființarea, reînființarea sau reorganizarea acestora se poate efectua numai prin lege și după consultarea obligatorie a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective prin referendum local, în condițiile legii.”

Cu alte cuvinte, există lege, există proceduri și există cetățeni care trebuie consultați. Nu este suficient să se supere un primar, să se îmbrace în costum popular și să amenințe că nu pleacă din birou.

Și poate tocmai aici este marea teamă: la un eventual referendum, oamenii ar putea gândi cu propriul cap. Ar putea ajunge la concluzia că nu au nevoie de o administrație supradimensionată, că nu este firesc să întrețină din bani publici structuri întregi pentru câteva sute sau câteva mii de locuitori și că serviciile publice de calitate sunt mai importante decât păstrarea unei instituții doar de dragul existenței ei.

Ce oroare!

Să presupunem că oamenii ar prefera o administrație comună, cu servicii mai bine organizate, cu personal dimensionat la nevoi reale și cu bani economisiți pentru drumuri, școli, apă, canalizare sau alte investiții. Ce s-ar întâmpla atunci cu toți cei care și-au confundat funcția publică cu o proprietate personală?

Unii ar trebui să-și caute un loc de muncă. Alții ar descoperi că există și viață după mandat. Iar câțiva, poate cei mai afectați, ar trebui să învețe că administrația publică nu este o formă de asistență socială pentru politicienii rămași fără alte ocupații.

Să nu se înțeleagă greșit: reorganizarea nu trebuie făcută orbește, nici după calcule exclusiv contabile. Comunitățile au identitate, istorie, tradiții și nevoi proprii. Dar toate acestea trebuie apărate prin argumente serioase, nu prin lacrimi de crocodil vărsate în direct la televizor.

Este o diferență uriașă între a apăra interesele unei comunități și a apăra propriul interes sub steagul comunității.

Poate că ar trebui să ne întrebăm și de ce aceiași oameni care astăzi se declară gata să moară pentru primăria lor nu au manifestat aceeași pasiune pentru dezvoltarea localității, pentru atragerea investițiilor, pentru eficiența cheltuirii banului public sau pentru rezolvarea problemelor cetățenilor.

De ce patriotismul administrativ devine atât de zgomotos exact când se clatină scaunul?

În fond, primăria nu este moșia primarului, consiliul local nu este o afacere de familie, iar funcția publică nu este un drept ereditar. Oamenii nu votează pentru a asigura cuiva un loc de muncă până la pensie, ci pentru a fi administrați corect și eficient.

Iar dacă reorganizarea va deveni realitate, să sperăm că ea va fi făcută cu responsabilitate, în interesul cetățeanului, nu în interesul celor care au transformat administrația într-un refugiu profesional.

Până atunci, le recomandăm celor tulburați să-și păstreze calmul, să mai răsfoiască puțin legislația și, eventual, să-și actualizeze CV-urile. Nu strică niciodată. Iar costumul popular să-l păstreze pentru sărbătorile tradiționale. Acolo chiar își are rostul.

Pentru că România nu este formată din primării, ci din oameni. Primăriile se pot reorganiza, funcțiile se pot pierde, mandatele se termină. Dar comunitățile trebuie să rămână.

Și încă ceva: dacă singurul argument pentru existența unei primării este faptul că cineva riscă să-și piardă funcția, atunci poate că problema nu este reorganizarea, ci tocmai motivul pentru care acea primărie a ajuns să existe în forma respectivă.

Patriotismul nu se măsoară în numărul de primării păstrate, ci în binele pe care îl faci oamenilor.
Restul e folclor administrativ

Dorin Ioan COSTE – de Ciolt

 

GlasulMM
GlasulMM