
CUPA MONDIALĂ DE RUGBY. Taliauli Sikuea (CSM Știința) convocat în lotul României. Alți doi băimăreni ratează competiția
Naționala de rugby a României se reunește astăzi pentru o ultimă săptămână de pregătire în țară, la București, după care, duminică, 3 septembrie, va pleca spre Franța, pentru a participa la Cupa Mondială de Rugby.
În lotul de 33 anunțat în urmă cu două săptămâni de staff-ul tehnic au intervenit câteva schimbări, după ce trei jucători s-au accidentat. Este vorba de Mihai Macovei, Mihai Mureșan și Paul Popoaia, ultimii doi de la CSM Știința Baia Mare.
Andre Gorin, Lama Sioeli și Taliauli Sikuea (CSM Știința Baia Mare) au fost selectați pentru a suplini lipsa acestora.
Mihai Mureșan s-a accidentat în meciul din Italia și a fost diagnosticat cu luxatie antero-inferioară umăr drept și leziune Bankart cu indicatie chirurgicală. În cazul său perioada de indisponibilitate este de 3-4 luni.
Paul Popoaia se află în continuare în recuperare după o contuzie puternică la umărul drept, diagnosticul fiind de bursita subacromiala si tendinita supraspinos.
România va debuta la Cupa Mondială pe 9 septembrie, la Bordeaux, cu Irlanda. În Grupa B, Stejarii vor mai juca pe 17 septembrie, cu Africa de Sud (Bordeaux), pe 30 septembrie cu Scoția (Lille) și pe 8 octombrie cu Tonga (Lille).
Mihai ROMAN