
Curse charter de vară, de pe Aeroportul Internațional Baia Mare
Reamintim faptul că Aeroportul Internațional „Maramureș” din Baia Mare a introdus, în sezonul estival, cinci curse charter către destinații turistice apreciate din Turcia, Grecia și Egipt.
Pe lângă cele șase zboruri săptămânale operate de compania TAROM pe ruta Baia Mare – București, pasagerii pot călători direct spre Antalya, Hurghada și Creta.
Programul curselor charter de vară:
- Luni: Baia Mare – Antalya, operată de Tailwind Airlines
- Miercuri: Baia Mare – Hurghada, operată de Nesma Airlines
- Joi: Baia Mare – Antalya, operată de TAROM
- Joi: Baia Mare – Heraklion (Creta), operată de Sky Airlines
- Vineri: Baia Mare – Antalya, operată de Corendon Airlines
De asemenea, la sfârșitul lunii iunie 2026, pasagerii primelor două curse, cea sosită de la București și cea venită din Paris au fost primiți în noul terminal al Aeroportului Internațional Maramureș.
“Mă bucur că, după atâția ani, Maramureșul are un aeroport pe măsura potențialului său. Un aeroport care îi primește cu respect pe cei care vin acasă și pe cei care aleg să descopere frumusețile județului nostru. Bine ați venit în noul terminal al Aeroportului Internațional Maramureș!”, a declarat Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș.








