
CURSURI de calificare pentru fermierii din Sălsig
Localitatea Sălsig este situată în lunca Someșului, la poalele Dealurilor Asuajului, între Gârdani și Tohat. Beneficiind de teren arabil extrem de favorabil, agricultura a fost ramura economică cea mai dezvoltată. În timpul regimului comunist, pe terenurile de pe malul râului Someș se cultivau preponderent legume, care ajungeau în centrele de prelucrare legume-fructe din Baia Mare.
În prezent, terenurile agricole sunt folosite de fermierii privați, iar culturile sunt preponderent de cereale păioase, porumb, cartofi. Legumele sunt cultivate exclusiv de fermierii ce dețin solarii. Pe dealurile din zonă, unde locuitorii din Sălsig dețin suprafețe, în ultimii ani s-au înființat câteva livezi.
Pornind de la aceste realități, autoritățile locale se preocupă să crească gradul de instruire a producătorilor agricoli locali, și îi îndeamnă pe aceștia să participe la cursurile organizate de Direcția pentru Agricultură. Competențele vizate de aceste cursuri sunt: agromediu și climă, agricultură ecologică, lucrător calificat în culturile de câmp și legumicultură, lucrător calificat în creșterea animalelor, pomicultor.
Cursurile sunt necesare pentru ca fermierii să poată accesa diverse programe de finanțare din fonduri guvernamentale.
Pop Daniel, primarul comunei Sălsig: “Deși ne-am dori să dezvoltăm un parc industrial, trebuie să recunoaștem că agricultura, pomicultura și creșterea animalelor sunt preocupări ale locuitorilor din comuna noastră. Este firesc atunci să își perfecționeze abilitățile care să le permită practicarea acestor meserii”.








